Va reuşi Europa să iasă din capcană?

Ceea ce trăiește Europa în ultimele luni – de la valurile masive și bruște de refugiați și răspândirea concomitentă, pe canale neoficiale, a informației panicarde că acesta este doar începutul exodului, la atentatele teroriste din 13 noiembrie, la menținerea Europei într-o stare anxietate, de indignare clocotindă – nu pare întâmplare. Pare o strategie ce vizează întâi decredibilizarea instituțiilor care garantează proiectul euro-atlantic, șubrezirea lor, iar apoi destabilizarea și, finalmente, fragmentarea Uniunii Europene.

E greu de crezut că atentatele din 13 noiembrie, de la Paris, au lovit întâmplător în Franța, una din cele două mari și vechi puteri ale Europei. Țara care, în 1984, prin președintele de atunci, François Mitterand, a pus, alături de Germania, reprezentată de cancelarul Helmuth Kohl, bazele a ceea ce peste ani, devenea Spațiul Schengen. Zona de liberă de circulație, zona fără controale la frontiere. De care au beneficiat, spre finalul verii acestui an, și câteva sute de mii de refugiați sirieni.

După atentatele teroriste din 13 noiembrie, miniștrii de Interne și cei ai Justiției din statele membre UE au decis, o săptămână mai târziu, la finalul unei reuniuni extraordinare care a avut loc la Bruxelles – oraş-simbol al UE, care găzduieşte majoritatea instituţiilor europene şi care, după doar o zi, era şi el paralizat de spaima amenințării cu un atac terorist –, să introducă rapid controale întărite la granițele externe ale Uniunii Europene. În plus, au solicitat Comisiei Europene să revizuiască de urgență regulile Acordului Schengen, în așa fel încât să permită realizarea controalelor sistematice, adică inclusiv pentru cei care beneficiază deja de sistemul liberei circulații. O măsură de întărire a securității naționale și comunitare, care dă speranțe că vine cu soluţii, dar oferă și perspectiva de a puncta minusuri. Mari și, posibil, ireparabile.

Revizuirea de urgență a regulilor Acordului Schengen este o decizie care – privind la ceea ce s-a întâmplat la Paris – nu mai suportă amânare. Nu e clar, însă, ce noutate poate fi adusă Acordului Schengen, noutate care să-i confere un plus de eficiență, dar care să nu-i altereze esența, adică să nu afecteze exact garanția liberei circulații a persoanelor care, acum, dat fiind contextul de criză de securitate profundă, e pus sub semnul întrebării. În plus, pentru a contracara impactul negativ la adresa securității interne a statelor, creat de eliminarea controalelor la frontierele interne, există prevăzute, de mult timp, și măsuri compensatorii la Acordul Schengen. De exemplu, înființarea unui sistem comun european de urmărire polițienească transfrontalieră, acel Sistem Informatic Schengen, apoi intensificarea cooperării şi coordonării dintre serviciile poliţieneşti şi autorităţile judiciare, cooperarea transfrontalieră la granițele interne ori schimbul de ofițeri de legătură între Polițiile statele. Și, totuși, ceva, iată, nu a funcționat. Din ceea ce s-a văzut, inclusiv în cazul atentatelor din 13 noiembrie, de la Paris – unul dintre ele vizând locul în care se afla însuşi preşedintele François Hollande, semn că serviciile de informaţii nu au ştiut absolut nimic –, punctele vulnerabile în lupta împotriva terorismului sunt la nivel de informaţii. Deci, reintroducerea controlului de la frontiere, posibila renunţare la Acordul Schengen e puţin probabil să rezolve problema.

Revizuirea de urgență a regulilor Acordului Schengen poate avea și un efect neașteptat – sau, poate, privită printr-o altă prismă, un efect calculat. Acordul Schengen, unul dintre pilonii construcției europene, care vizează libertatea de mișcare, riscă astfel, dacă nu să fie suspendat, cel puțin să devină nefuncțional în forma gândită inițial. Formă care definește însăşi construcția UE.

Nu am amintit întâmplător de acest efect calculat. Pentru că deloc întâmplătoare par valurile masive și bruște de migranți sirieni, care au ajuns în Europa, la finalul lunii august. Sute de mii, în doar câteva zile. Luând pe nepregătite autoritățile europene și, implicit, pe cele naționale, generând tensiuni intracomunitare și creând isterie publică. Mai ales că au fost însoțite de zvonuri potrivit cărora acesta este doar începutul exodului. Iar asta se întâmpla după ce, la începutul aceleiași luni, Opoziția siriană denunța creșterea implicării militare a Rusiei în războiul civil din Siria, alături de Bashar al Assad, inamicul Occidentului. La scurt timp, SUA confirma aceste informaţii, acuzând Rusia că și-a concentrat atacurile asupra Opoziției siriene, nu asupra ISIS, cum declarase, și atrăgeau atenția că o prezență a Rusiei în regiune poate duce la escaladarea conflictului și la creșterea numărului de refugiați.

Acest aflux masiv, incontrolabil de refugiați a generat în UE o criză politică și instituțională fără precedent, care amenință să pună în pericol stabilitatea construcției europene. O criză fructificată din plin de formațiuni politice extremiste care fac deja surf pe valul de indignare și cel de spaimă colective, pe care le alimentează, le întețesc prin iresponsabile discursuri islamofobe – legând ombilical, în mentalul colectiv, terorismul de valurile de migranți, demonizând refugiaţii in corpore, alături de monștrii ISIS, cu care aceştia împart aceeași religie și aceeași țară, şi făcând confuzii voite între islam și islamismul fundamentalist în numele căruia unii, teroriștii ISIS, ucid, și din fața cărora alții, valurile de migranți, fug – şi, evident, cu discursuri antieuropene. Ceea ce urmăresc este să genereze ura populației împotriva tuturor migranţilor, să o aducă la apogeu și, prin ricoșeu, să o direcţioneze împotriva celor care le permit intrarea și șederea lor în Europa, adică a actanților europeni.

Dacă extremismul va fi propulsat la putere de valurile islamofobe, dacă va prinde teren în tot mai multe state comunitare, se întrevede un risc major de a se ajunge la slăbirea și, finalmente, la fragmentarea Europei. Exact visul gepolitic putinian.

Pentru a cărui îndeplinire, Vladimir Putin a mai făcut, zilele trecute, un pas: după atentatele de la Paris, a anunțat că va lichida ISIS, încercând să pozeze, iată, în salvatorul Europei din fața terorismului și a barbariei fundamentalist islamiste, în pionul indispensabil în această luptă. Și o face proiectând în fundal imaginea unor instituții europene și naționale luate prin surprindere de valul de migranți, paralizate în fața lor, dar și de atacurile teroriste, incapabile, iată, nu numai să le prevină, ci și să facă față singure acestei crize de proporţii.

Rămâne speranța ca instituţiile europene vor fi capabile să reacţioneze ferm şi rapid împotriva terorismului, ca Europa să nu-și piardă luciditatea și să nu se lase instigată la ură – pentru că ura va atrage alte valuri de ură – şi să nu le facă extremiștilor culoar spre putere. Pentru că asta va însemna sfârșitul UE. Rămâne de văzut dacă Europa va reuşi să iasă din această capcană.

Articol publicat şi în TIMPOLIS.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News