Un dicționar al comunismului secolului XX


Dacă marxismul a fost cea mai importantă fantasmă filosofică a modernității, comunismul, descendentul acestuia, a fost cea mai însemnată rătăcire a secolului trecut.

 

O sinteză tragică și grandioasă de milenarism politic și romantism revoluționar, comunismul a fost înainte de toate o utopie socială care a mobilizat, motivat și însuflețit reverii colective de emancipare mundană. A substituit transcendența religioasă cu promisiunea unei izbăviri imanente. A oferit maselor rețete prefabricate simpliste și a oferit intelectualilor raționalizările de care au avut nevoie pentru a se angaja în acțiuni nesăbuite. A fost, spre a utiliza formularea marelui istoric francez François Furet, o enormă iluzie entuziasmantă, o credință intoxicantă, fundamentată pe o pretenție scientistă.

În anii ’30, în timpul perioadei considerate de W. H. Auden drept „un deceniu josnic și infam”, mulți au aderat la comunism pentru că au crezut în promisiunile sale internaționaliste, opunându-l barbariei fasciste. A propus un etos eroic și numeroși oameni au fost pregătiți să moară pentru acesta. Prea puțini au fost cei care au vrut să știe despre ororile Gulagului. Voința de a crede a triumfat în detrimentul voinței de a gândi rațional, iar seducția a îngropat spiritul critic.

A te pune în slujba mișcării comuniste a însemnat, atât pentru oamenii de rând, cât și pentru mandarinii intelectuali sofisticați, să iei partea umanismului împotriva obscurantismului rasist și naționalist. A fost o imensă amăgire. Mai târziu, mitul și-a pierdut din magnetism, în special după moartea lui Stalin; după „Discursul secret” demistificator al lui Hrușciov; revoluția maghiară; ruptura sino-sovietică; Primăvara de la Praga; după aversiunea față de perioada Brejnev cu a sa osificare cinică a marxismului; și, după colapsul sistemic final în timpul revoluțiilor din 1989-1991.

Așa cum spuneau Silvio Pons și Robert Service în introducerea la clasicul lor Dicționar al comunismului secolului XX, a fost absolută nevoie de un efort academic exhaustiv care să acopere un întreg secol de ambiții și proiecte revoluționar-marxiste care sunt discutate la nivelul întregii planete. Reflectarea acestei aventuri istorice extraordinare, cu ale sale speranțe infinite, agonii și tribulații, rămâne o imensă provocare pentru oricine.

Biografiile principalilor lideri comuniști reprezintă o lectură captivantă a Dicționarului. Desigur, anumite personalități lipsesc (de exemplu, „Pasionaria din Balcani”, înflăcărata stalinistă Ana Pauker, sau președintele chilian socialist Salvador Allende), dar cele mai importante nume apar în volum, fiindu-le prezentat un trecut politic complet. Aceștia au fost fanaticii revoluțiilor mondiale imaginate de Lenin și Troțki atunci când cei doi au pus la cale preluarea puterii de către bolșevici în octombrie 1917. Putem citi despre Klement Gottwald, Rudolf Slánský, Antonín Novotný, Alexander Dubček și Gustáv Husák în Cehoslovacia; despre Bolesław Bierut, Władysław Gomułka și Wojciech Jaruzelski în Polonia; Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu în România; despre Mátyás Rákosi, Imre Nagy și János Kádár în Ungaria. Biografia lui Mihail Gorbaciov, contribuția lui Archie Brown, este în mod particular edificatoare și exemplar scrisă – un real ghid pentru destinul politic al lui Gorbaciov, dar și pentru concepția lui asupra lumii. În mod similar, portretele făcute de Robert Service lui Lenin și Troțki, biografia lui Nikita Hrușciov scrisă de William Taubman și articolul lui Silvio Pons despre Stalin sunt veritabile bijuterii de analiză sovietologică. Cei care nu au timpul necesar pentru lectura unor studii biografice detaliate pot găsi în acel Dicționar o documentare solidă, excelent argumentată.

Alte articole interesante tratează partidele comuniste din varii regiuni ale lumii. M-aș fi așteptat să găsesc analize separate despre influente partide comuniste din America Latină precum cel brazilian, chilian sau mexican. Secțiunea care abordează istoria Partidului Comunist Român este realizată de regretatul istoric Florin Constantiniu. Deși bogată în detalii, ea nu oferă cititorului posibilitatea de înțelege cu adevărat cum a fost posibil ca o sectă politică minusculă să se transforme într-o organizație de masă și, în timpul perioadei Ceaușescu, într-un instrument docil al experimentului grotesc al comunismului dinastic.

Dominația comunismului a presupus înregimentarea ideologică. Teroarea a fost indispensabilă, dar regimurile leniniste au avut nevoie și de un simulacru de legitimitate. Aceasta a fost funcția doctrinei oficiale, iar Dicționarul acordă atenția cuvenită acestei dimensiuni cruciale. Odată ce ortodoxia a început să se erodeze, în special după moartea lui Stalin, revizionismul marxist a formulat o viziune alternativă asupra emancipării umane. Grupuri de intelectuali precum „Școala de la Budapesta” sau „Praxis” în Iugoslavia au devenit voci ale ereziei și chiar ale apostaziei. Este surprinzător însă că nu există articole despre astfel de proiecte ale marxismului critic. Am fost în special mirat de absența unui articol despre cel mai influent revizionist marxist, care a fost atacat violent de ideologii de serviciu din Polonia, Leszek Kołakowski. De fapt, biografia lui Kołakowski este ea însăși o sinteză a dramei pe care Dicționarul încearcă să o prezinte sintetic. Această omisiune este cu atât mai neașteptată în condițiile în care există un capitol erudit scris de Giuseppe Vacca despre Antonio Gramsci. Textul despre marxistul maghiar Georg Lukács, scrisă de filozoful româno-francez Nicolas (Nicolae) Tertulian, este o evaluare informată a impactului acestui gânditor asupra marxismului occidental. Autorul nu reușește însă să explice adeziunea pe viață a lui Lukács la bolșevism.

Dar să închei amintind și articolele exemplare despre anticomunism și totalitarism (Abbott Gleason); comunismul francez (Marc Lazar); cultul personalității (E. A. Rees); fascism (Marco Palla); Gulag (Nicolas Werth); Adolf Hitler (Richard Overy); mesianism (Igal Halfin); Primăvara de la Praga (Mark Kramer); Cursul Scurt de Istorie a PCUS (David Brandenberger). Articolul despre Brigăzile Internaționale (Gabriele Ranzato) este impresionant, însă conține informații eronate despre foști veterani care au devenit personaje proeminente ale regimurilor comuniste est-europene (Milovan Djilas, Klement Gottwald și Enver Hoxha nu au luptat în Spania). Sunt articole foarte bune și despre oponenții intelectuali ai totalitarismului, de la Arthur Koestler și George Orwell la Jacek Kuroń, Adam Michnik și Alexandr Soljenițîn.

Una peste alta, Dicționarul alcătuit de Pons și Service rămâne o remarcabilă realizare intelectuală, un veritabil instrument de cercetare. El va fi relevant mulți ani de acum încolo, indispensabil pentru toți cei care doresc să înțeleagă grandoarea și decăderea utopiei comuniste.

 

Articol publicat şi pe Europa Liberă.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.