Supărarea repetentului clasei

Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să ştie că nu monitorizarea în cadrul MCV îi face pe români să se simtă cetăţeni ai unei ţări de mâna a doua, ci dispreţul faţă de lege manifestat indivizi de la vârful politicii, el însuşi exponent al acestei caste de repetenţi ai clasei în fiecare raport MCV.

 

Raportul pe 2016 al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare – un document remis şi Parlamentului European şi Consiliului European – este, în linii mari, favorabil României. Şi în privinţa independenţei Justiţiei, şi a eficienţei sistemului judiciar, şi a integrităţii, şi a luptei anticorupţie. Adică, note bune – cu recomandări de îmbunătăţire a unor aspecte – pentru Parchete, pentru Curtea Supremă, pentru CSM, pentru ANI şi mai puţin bune, ca o cutumă s-ar putea spune, pentru Parlament, care s-a remarcat, din nou, prin refuzuri obstinate de a ridica imunitatea parlamentară, pentru a permite Justiţiei anchete sau măsuri preventive.

Comisia Europeană dă asigurări că se va renunţa la monitorizare “atunci când măsurile prevăzute la fiecare din obiectivele de referinţă din prezentul raport vo fi întreprinse, obiectivul respective va fi considerat provizoriu finalizat. Atunci când acest lucru va fi valabil pentru toate obiectivele de referinţă, MCV va fi închis”. 

Un minus mare, care pune sub semnul întrebării încetarea monitorizării la finalul acestui an, îl dau proiectele de ordonanţă de urgenţă ale Guvernului Grindeanu. Acestea – unul privind graţierea colectivă, celălalt, privind modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală – au stârnit îngrijorare nu numai în România, unde împotriva lor au manifestat, în stradă, zeci de mii de oameni, ci şi la nivelul Comisiei Europene. Care atrage atenţia, în cadrul aceluiaşi raport, că “modificările legislative menite în mod clar să slăbească sau să reducă domeniul de aplicare al infracţiunii de corupţie sau care au reprezentat o provocare majoră la adresa independenţei sau a eficacităţii DNA ar atrage după sine reevaluarea progreselor realizate”. Cu menţiunea că orice versiuni finale adoptate ale celor două ordonanţe de urgenţă prezentate spre consultare de către Guvern, la 18 ianuarie 2017, ar trebui privite din acest punct de vedere.

De ce îngrijorează cele două ordonanţe de urgenţă? 1. Din cauza lipsei de transparenţă de care s-a dat dovadă în redactarea lor. 2. Din cauza fals invocatului caracter de urgenţă, dat de Guvenul Grindeanu, care nu numai că nu are nicio explicaţie sustenabilă pentru această urgenţă, dar încalcă şi Constituţia, cel puţin în privinţa uneia dintre ordonanţe, cea privind graţierea; legea fundamentală prevede că acordarea amnistiei sau a graţierii colective se reglementează doar prin lege organică, nu prin ordonanţă de urgenţă. 3. Din cauza minciunilor oficiale din care este ţesută justificarea lor. Apoi, mai sunt motive de alarmare date punctual de fiecare ordonanţă în parte.

La Ordonanţa de urgenţă privind graţierea, de exemplu, în nota sa de fundamentare aglomeraţia din penitenciare este invocată ca pretext. Unul mincinos. În primul rând, pentru că graţierea ar fi presupus o rezolvare pe termen scurt a problemei invocate, penitenciarele putând ajunge la acelaşi număr de deţinuţi, poate chiar mai mare, într-o perioadă relativ scurtă de timp. În al doilea rând, pentru că, dacă aglomeraţia din penitenciare ar fi fost motivul real de graţiere, nu ar fi urmat să beneficieze de acest act de clemenţă inclusiv oameni condamnaţi la plata de amenzi penale sau la închisoare cu suspendare. Situaţie în care se află, de exemplu, Liviu Dragnea, şeful pe linie de partid al lui Sorin Grindeanu şi al ministrului Justiţiei, Florin Iordache, şi care, din cauza condamnării pe care o are deja, riscă să ajungă în detenţie dacă următoarea sentinţă – aşteptată a fi pronunţată curând – prevede o altă pedeapsă cu închisoarea, fie şi cu suspendare. În al treilea rând, pentru că de graţiere ar fi urmat să beneficieze nu doar cei aflaţi în puşcării, ci şi cei care au dosare penale pe rol sau dosare care urmează a le fi deschise, pentru că ordonanţa de graţiere vizează fapte comise până în 18 ianuarie 2017.

Ordonanţa privind modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală este justificată oficial prin obligaţia de punere în acord cu decizii recente ale CCR. În practică, însă, avertizează experţi şi din Justiţie, şi din societatea civilă, ar dezarma magistraţii de „arme” juridice folosite în lupta anticorupţie, pentru că modificările aduse dezincriminează unele infracţiuni.

O dovadă în plus de îngrijorare este dată de faptul că ambele proiecte sunt încă în procedură de avizare. Nu a fost anunţată nici măcar intenţia de a le retrage. Aşadar, pot fi repuse pe ordinea de zi în orice moment şi îşi produc efectele imediat. Şi nu se va mai putea face nimic nici dacă ulterior ar fi abrogate de către Guvern, ori declarate neconstituţionale de către CCR. Deci, sunt un fel de bombă cu ceas, care poate fi detonată în orice moment.

În aceste condiţii, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu – partenerul de guvernare al PSD, părtaş la derapajul care a scos în stradă zeci de mii de oameni –, declara ritos, ieri, după publicarea raportului CE. „Vreau să vă spun că încep să nu mai țin seama de toate aceste recomandări din MCV pentru că este evident că, în loc să fie un mecanism de cooperare, a devenit un mecanism politic prin care România este tratată ca o țară de mâna a doua”, spunea el, acuzând Comisia Europeană de “tratament discriminatoriu”. O afirmaţie total deplasată, care frizează nu doar penibilul, ci un tupeu gros. Şi care, făcută de la înălţimea celei de-a doua funcţii în stat, te pune pe tine, cetăţean onest, în situaţia de a-ţi fi jenă.

Dl Tăriceanu ar trebui să ştie că nu monitorizarea în cadrul MCV îi face pe români să se simtă cetăţeni ai unei ţări de mâna a doua, ci dispreţul faţă de lege manifestat indivizi de la vârful politicii, plasarea lor deasupra legii, uneori prin alte legi ticluite pentru binele unei găşti penale. Iar Călin Popescu Tăriceanu, este un exponent al acestei caste de repetenţi ai clasei în fiecare raport MCV. Dl Tăriceanu, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, este unul dintre politicienii foarte vocali când vine vorba despre combaterea anticorupţiei. Este cel care folosea pagina Senatului României pentru a-şi regla conturi personale cu Justiţia, instigând, anul trecut, parlamentarii să refuze să se mai pronunțe în vreun fel, până la finalul legislaturii, asupra cererilor venite de la DNA.Şi tot el este cel care, în calitate de preşedinte de Senat, orchestrase o conjuraţie împotriva statului de drept, instigând punerea în aplicare a unei sentinţe definitive şi irevocabile emise în dosarul “ICA” – un dosar de corupţie cu un prejudiciu nerecuperat de 60 de milioane de euro –, şi, deci, la încălcarea separaţiei puterilor în stat. Atunci, sub bagheta d-lui Tăriceanu, Camera superioară a Parlamentului s-a reunit pentru a bloca punerea în practică a unei sentinţe care dădea dreptul ANAF să evacueze Antena 3.

Privind, aşadar, nu doar spre ceea ce s-a întâmplat în anii trecuţi în Parlamentul României – indicat constant în Rapoartele MCV ca sursă de probleme –, ci şi la derapajele actualului Guvern, care s-a dat în stambă încă din primele zile de mandat, aş spune că e prematură şi periculoasă o încetare a monitorizării în privinţa României. Aceste ieşiri împotriva statului de drept, ale repetenţilor clasei, neliniştesc şi dau senzaţia de trai într-o ţară de mâna a doua sau a treia.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Un comentariu

  1. Norbert spune:

    Cred că nu ştie şi nici nu vrea să afle. Ori ştie şi face pe prostu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.