O observaţie privind dezbaterea curentă


Ne aflăm în faţa unei variaţii pe tema a ceea ce este numit “paradoxul liberalismului” sau “al democraţiei”. Cum poţi menţine o comunitate deschisă şi liberă şi democrată în faţa unor grupuri organizate care profită de principiile funcţionării sistemului pentru a abuza şi distruge (din varii motive şi cu varii justificări pe care nu le discutăm – ideologice, etice, economice, religioase etc.) sistemul?

 

În discuţia curentă din România (dezbaterea pe tema proiectului de lege prin care se interzice în școli și universități orice referire la identitatea de gen – n.r.) sunt de fapt două probleme:

1.O problemă de libertate academică, libertatea gândirii şi a expresiei, de autonomie universitară etc.

2. O problemă de substituire a standardelor academice cu activismul ideologic şi politic, o problemă ce ar putea fi numită blând, de “derapaj funcţional în misiunea instituţională” şi dur: “impostura intelectuală”.

Odată clarificată problema 1 (ceea ce nu este în principiu greu, lucru care se şi vede public acum şi asupra căreia nu zăbovesc, fiind cunoscută poziţia mea în ceea ce priveşte susţinerea libertăţii de gândire şi a autoguvernării academice) întrebarea care rămâne este: Care sunt mijloacele prin care 2 poate fi oprit să abuzeze 1, în numele 1? Din păcate, aici răspunsul nu mai este aşa uşor.

Pentru cei care studiază cu adevărat gândirea politică (altfel spus, au învăţat să facă un pas în spate ca să se detaşeze de partipriurile personale şi de grup şi încearcă să înţeleagă logica şi structura fenomenelor politice, fără a se rezuma doar la a emite justificări şi raţionalizări pentru partipriurile mai mult sau mai puţin asumate conştient) este evident că ne aflăm în faţa unei variaţii pe tema a ceea ce este numit “paradoxul liberalismului” sau “al democraţiei”:

Cum păstrezi integritatea şi menţii funcţional un sistem de guvernanţă care prin însăşi principiile sale de funcţionare (libertate de expresie, majoritarianism etc.) poate oricând să se autodistrugă, urmând ad litteram principiile în cauză? Cum poţi menţine o comunitate deschisă şi liberă şi democrată în faţa unor grupuri organizate care profită de principiile funcţionării sistemului pentru a abuza şi distruge (din varii motive şi cu varii justificări pe care nu le discutăm – ideologice, etice, economice, religioase etc.) sistemul?

Este deci o problemă imensă, care ni se arată azi sub una din nenumăratele sale manifestări. Secolul 20 în gândirea politică occidentală a fost dominat de această temă. Întreaga gândire liberal-democrată modernă a evoluat de fapt sub umbra acestei teme.

Să ne purtăm ca şi cum nu ar exista sau ca şi cum ar avea nişte soluţii facile ar fi lipsit de realism şi onestitate intelectuală. După cum lipsit de onestitate intelectuală ar fi şi să acceptăm că spaţiul academic trebuie să fie transformat într-un spaţiu al activismului politic şi ideologic, sub acoperirea ideii de autonomie universitară şi libertatea gândirii.

Oricum, şi cu asta închei, colegii mei din lumea academică – care, din varii motive (pe care nu le discut şi pe care le accept că oneste şi bine intenţionate prin definiţie), au hotărât să îmbrăţişeze o agendă activistă în spaţiul academic –, trebuie să fie totuşi conştienţi că (şi aici privim din nou detaşaţi, ca profesori şi cercetători ai gândirii politice, nu ca activişti ideologici operând în spaţiul academic) NU poţi avea/face/cere în acelaşi timp şi sub acelaşi raport două lucruri diferite:

1.Să declari spaţiul academic un spaţiu al activismului, al propagandei active şi un câmp al schimbării social-politice generale;

2. Şi în acelaşi timp să ceri mecanismelor şi instituţiilor şi proceselor politice mai generale ale societăţii în cauză, instituite în mod legitim şi democratic, exact pentru a regla, structura activismul politic, propaganda şi dezbaterea publică şi schimbarea social-politica în societatea în cauză, să NU se implice în lupta politico-ideologică pe care ai deschis-o într-una din instituţiile sociale majore.

Poţi să susţii un argument de acest tip într-o formă de machiavelism, ca o ipocrizie strategică, (deci în calitatea ta de activist politico-ideologic, operând în mediul universitar) dar nu poţi să o faci ca un cercetător sau gânditor politic care înţelege natura şi logica fenomenelor politice. Adică, eşti conştient că, vrei, nu vrei, o acţiune politică, într-un câmp politic, va atrage o reacţiune politică. Pur şi simplu este imposibil. Corpul politic va reacţiona tocmai pentru că este corp politic. Asta face el, asta e funcţia să socială. A-i cere să stea de-o parte din situaţii politizate sau în curs de politizare este împotriva naturii…

De asemenea, în momentul în care ai politizat totul (şcoală, familie, religie, loc de muncă, identitate, relaţii intime, mass-media, artă etc.) şi doctrina ta ideologică susţine politizarea militantă, este absurd să ai pretenţia de la celelalte elemente ale câmpului politic mai larg în care operezi, să stea pur şi simplu pasive. Trebuie să accepţi că ai ieşit din paradigma liberal-democrată, tradiţională occidentală şi că lupta de putere în afara regulilor tradiţional instituite în regimurile de factură occidental-liberalizante defineşte acum interacţiunile sociale.

Nu spun că e bine sau rău. Constat clinic şi profesional. Şi tot clinic şi profesional constat că apelurile selective la regulile paradigmei liberal-democrate în aceste circumstanţe sună un pic inadecvat.

Cel mai mare gânditor politic din toate timpurile, în cel mai importat tratat de teorie politică scris vreodată, a explicat cu precizie geometrică unde duce logica de mai sus. Timp de aproape 400 de ani, gânditorii şi oamenii politici liberali şi democraţi au încercat să dovedească, în scris şi în practică, faptul că cel mai mare gânditor politic din istorie şi cel mai important tratat politic scris vreodată de omenire s-au aflat în eroare.

Şi acesta fiind spuse, cred că a devenit evident că deşi încerc în tot ceea ce fac mai sus să articulez, cu mijloacele-mi modeste, poziţia cercetătorului şi gânditorului detaşat, academic, am la rândul meu un partipri. Şi e onest ca el să fie recunoscut ca atare şi expus ca ceva additional, legat dar diferit de poziţia intelectuală şi analitică:

Mă revendic de la tradiţia liberală şi democratică mai sus menţionată şi speranţa mea este că acesta tradiţie va fi menţinută şi în continuare în România şi în lume. Pentru că ea este singura care încearcă să ne asigure tuturor acel fragil şi îngust coridor prin care putem naviga, relativ liberi şi relativ în siguranţă, între haosul Războiului tututor împotriva tuturor şi imensitatea totalitară a Leviatanului.

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.