De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
Puterea a cincea este un proiect care porneşte la drum cu interviurile, cu editorialele şi analizele mele politice – fiind şi un depozitar al muncii mele din ultimii ani –, cu opiniile unor oameni pe care îi cunosc şi pe care îi preţuiesc de multă vreme, Brînduşa Armanca şi Mircea Mihăieş, care vor aduce plusvaloare acestui proiect. Un proiect care, sper, se va dezvolta, prin implicarea, pe viitor, în acest proiectşi a altor nume de valoare.
Cum orice început de drum este extrem de greu – cu atât mai mult în presă, azi –, vă mulţumim anticipat celor care veţi deveni cititori ai Puterii a cincea, pentru încrederea acordată acestui proiect jurnalistic.
Buna seara !
Ce stiti despre presa din 89' si pana in 89 , cat adevar graiesc si cate lucruri ascund !
Ce procent de incredere acordati presei din acele timpuri ?!
Va multumesc!
Procentul meu de incredere in presa acelor timpuri era si este zero.
Excelenta initiativa si realizare!
Toata admiratia si felicitari pentru justa initiativa !
Iesiti de pe net si transformati-va intr-un ziar de mare tiraj. Faceti si o televiziune, daca se poate. Si o agentie de presa care sa culeaga si sa difuzeze informatiile adevarate, de care publicul are nevoie, ca sa poata judeca in cunostinta de cauza ce se intampla in lume. Singura arma eficace contra tiraniei de orice fel este adevarul.
Vă citesc constant, ader la majoritatea opiniilor dv și vă apreciez munca, eforturile și rezultatele. Puterea a Cincea chiar există!
O observație: recomandările de carte din dreapta ecranului și defilarea textului din banda de stare sau cea de meniu, deci toate aceste mișcări pe ecran în timp ce citești un articol sunt inutile, enervante și aduc a presă de can can. Păcat de conținut…
O publicaţie online, al cărei conţinut este gratuit, trăieşte din publicitate…
Apoi, publicitatea care vă irită face trimitere la cărţi, la cultură, nu la can-can.
… excelenta publicatie … sincere felicitari …