Academia Naţională de Informaţii face zid de protecţie în jurul a nouă doctori suspectaţi de plagiat

Academia-Nationala-de-InformatiiŞi ministrul Educaţiei, şi Guvernul spun că nu există cadru legal pentru renunţarea la titlul de doctor. Academia Naţională de Informaţii se face că nu ştie şi susţine nouă cereri de acest tip.

 

Au trecut câteva săptămâni de când ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, cerea public Academiei Naţionale de Informaţii, instituţia SRI, să aleagă între a solicita CNATDCU retragerea a nouă doctorate suspectate de plagiat sau a şi le asuma.

Reacţia ministrului a venit după ce ANI trimisese Ministerului Educaţiei nouă cereri de renunţare la titlul de doctor, invocând prevederile OUG 94/2014. E vorba despre cererile formulate de Radu Stroe, Daniel Moldoveanu, Romeo Raicu, Mihai Stănişoară, Bogdan Licu, Loredana Popescu (Neagu), Mihai Tudose, Neculai Onţanu şi Loredana Diaconescu (Radu) – toţi susceptibili de plagiat şi toţi coordonați de Gabriel Oprea, care a primit şi el verdict de plagiat din partea CNATDCU.

Dat fiind că solicitarea ministrului Educaţiei rămăsese câteva săptămâni fără ecou, am solicitat ANI să ne comunice când vor intra cele nouă teze în analiza Comisiei de Etică a Academiei. Pentru că, deşi a trimis Ministerului Educaţiei cererile celor nouă, de renunţare la titlul de doctor, invocând prevederile OUG 94/2014, aceste prevederi nu au fundament legal. Procedura de renunțare la titlul de doctor, precum și cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului științific nu au fost aprobate.

Citeşte şi: Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale face publice numele membrilor

Aspect confirmat de Guvern, într-un răspuns la întrebarea pe care i-am adresat-o premierului Dacian Cioloş dacă ia în calcul abrogarea de urgenţă a articolelor din OUG 94/2014, care au fost introduse în Legea Educaţiei pentru a da posibilitatea celor care se fac vinovaţi de plagiat să renunţe la titlul de doctor, fără a avea nicio responsabilitate.

„Procedura de renunțare la titlul de doctor, precum şi cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului științific nu au fost elaborate şi aprobate prin ordin de ministru, aşa cum se stipula în OUG 94/2014, prin urmare nu îşi poate produce efectele”, ne transmit oficialii Executivului. Adăugând că, în acest moment, OUG 94/2014 este în procedură de aprobare a Parlamentului, fiind dezbătută şi aprobată de Camera Deputaţilor, camera decizională fiind Senatul României.

Citeşte şi: Abordarea imposturii academice, cu mult curaj, în lipsa lui Curaj

Cu toate acestea, ANI rămâne pe poziţii. Şi ne transmite că decizia celor nouă de a formula cereri de renunţare la titlul de doctor, înregistrate, toate, în perioada 3 – 7 martie la Ministerul Educaţiei, „a anulat, prin efectul legii, obiectul evaluării punctuale a tezelor elaborate”. În acest context, mai spun oficialii ANI, în 26 mai, „Comisia de Etică a Academiei a constatat lipsa de fond pentru analizarea tezelor respective, formularea cererilor de renunţare fiind în acord cu prevederile legii, drept ce nu poate fi îngrădit de lipsa actelor administrative ce trebuie emise în baza aceleiaşi legi.

De aici se desprinde o singură concluzie, că ANI face zid de protecţie în jurul celor nouă doctori suspectaţi de plagiat.

 

Articol publicat şi în TIMPOLIS.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.